si doar el era cel ce-mi mangaia obrazul inlacrimat........
caci TU nu erai........
Cerul plangea cu lacrimi de ploaie peste toate mormintele linistite....
doar cantul pasarelelor rasuna in vazduh ... un cantec de jale.......
Nelinistea ma cuprinse.....simteam abisul din suflet.....
doar amintirile imi bantuiau sufletul...
si-l rascolea cum viscoleste vantul iarna troienile de zapada.......
Stateam cu ochii fixati spre un petic de pamant de doi metri.....
Alaturi o cruce.....un nume statea scis pe ea.......
dar vantul si ploile au avut grija sa nu se mai vada prea bine.....
un nume cunoscut doar mie ...doar sufletului meu.......
caci pentru altii va ramane o enigma....
Priveam in zare....nici o inima nu batea alaturi de a mea....
florile de liliac inmiresmase tot intinsul....
ploaia se oprise .... si dintr-un nor razlet o raza de soare se revarsa asupra acelei cruci...
parca pentru a o sfinti....pentru a-mi atrage atentia asupra ei....
Era EA din ceruri....FIINTA MULT IUBITA...
ma facea atenta....vroia sa nu o uit.....ii fusese dor de mine si dorea a-mi aminti ca era acolo...
Priveam in zare....in zarea mult departata de lumea asta.........
Eram cu EA.....cu acea fiinta...radeam impreuna.......dar m-am trzit din vis prea curand....
Eram doar eu...si plangeam langa o cruce pe care sta scris un nume
sters de trecerea anilor si de ploaie....
Un nume a carui semnificatie numai eu o stiam....
Un nume ce-mi va ramane sacru pana ce flacara mi se va stinge.....pana ce privind spre ceruri
voi simti ca doar O CLIPA MA VA DESPARTE DE ETERNITATEA PETRECUTA CU ACEA FIINTA CE A FOST UN SOARE IN VIATA MEA...........
DAR A APUS.....
DEVREME.....
PREA DEVREME.......
sters de trecerea anilor si de ploaie....
Un nume a carui semnificatie numai eu o stiam....
Un nume ce-mi va ramane sacru pana ce flacara mi se va stinge.....pana ce privind spre ceruri
voi simti ca doar O CLIPA MA VA DESPARTE DE ETERNITATEA PETRECUTA CU ACEA FIINTA CE A FOST UN SOARE IN VIATA MEA...........
DAR A APUS.....
DEVREME.....
PREA DEVREME.......
O CALATORIE IN ZORI
RăspundețiȘtergereLui Eminescu tânăr
"Tăcerea se izbeşte de trunchiuri, se-ncrucise,
se face depărtare, se face nisip.
Mi-am întors către soare unicul chip,
umerii mei smulg din goană frunzişe.
Câmpul tăindu-l, pe două potcoave
calul meu saltă din lut, fumegând.
Ave, mă-ntorc către tine, eu. Ave!
Soarele a izbucnit peste lume strigând.
Tobe de piatră bat, soarele creşte,
tăria cu acvile din faţa lui
se prăbuşeşte în trepte de aer, sticleşte.
Tăcerea se face vânt albăstrui,
pintenul umbrei mi-l creşte
în coastele câmpului.
Soarele rupe orizontul în două.
Tăria îşi năruie sfârşetele-i carcere.
Suliţe-albastre, fără întoarcere,
privirile mi le-azvârl, pe-amândouă,
să-l întâmpine fericite şi grave.
Calul meu saltă pe două potcoave.
Ave, maree-a luminilor, ave!
Soarele saltă din lucruri, strigând
clatină muchiile surde şi grave.
Sufletul meu îl întâmpină, ave!
Calul meu saltă pe două potcoave.
Coama mea blondă arde în vânt"
Nichita Stanescu, poetul ei favorit.
Tu nu esti singura, frumoasa Irina, iar dragostea ta pentru ea si a tuturor celor care au iubit-o, ii vor pastra spiritul intotdeauna viu printre noi. Ea traieste vesnic in inimile noastre.
Much love,
Marga :O)